Photo by bruce mars from Pexels

Fie că te grabești sau nu îți place să stai la cozi, am făcut o listă de 7 aplicații de shopping care să îți ușureze viața.

Trebuie să recunosc faptul că deși îmi place să fac cumpărături, aglomerația din magazine tinde să mă scoată uneori din minți, mai ales când sunt prin mall-uri. Astfel, pentru o viață mai relaxată prefer adesea să apelez la shopping online, pe care îl fac de pe telefon, ceea ce înseamnă aplicații, pe care ți le voi recomanda acum și ție.

Aplicații de shopping online - emag

1 – Emag

Cred că sugestia asta era evidentă încă de când ai văzut titlul, însă nu puteam face o lista bună din care chiar ea să lipsească, întrucat Emag este un mic univers al cumpărăturilor online. Aici poți găsi aproape orice, începând de la electronicele și componentele IT cu care s-au consacrat, până la produse de îngrijire, haine, cosmetice, hrană pentru animale si chiar piese auto. Pentru majoritatea necesităților de shopping zilnice, aici vei găsi soluția.

Aplicații de shopping online - fashion days

2 – Fashion days

Dacă și ție îți place din când în când să îți cumperi haine online, Fashion Days este alegerea potrivită. Indiferent dacă vorbim despre încălțăminte sau îmbrăcăminte, fie ea de femeie,bărbat, sau pentru copii, în aplicația asta vei găsi cu siguranță ceva cool. Și încă nu ți-am spus cea mai bună parte – Fashion Days este o aplicație de reduceri, reduceri multe și la produse pe care, de cele mai multe ori nici nu le găsești in magazine. Designul este foarte plăcut și intuitiv, iar printre beneficii se numără livrare gratuită la achiziții mai mari de 199 lei și retur gratuit, pentru că știm bine cum stă treaba cu shoppingul online – uneori hainele pur și simplu nu ni se potrivesc, atunci când le primim.

Aplicații de shopping online - Zara

3 – Zara / Pull&Bear / Bershka / Stradivarius

Le-am pus pe toate 4 în aceeași categorie pentru că în esență sunt cam același lucru – aplicații menite să îți ușureze cumpărăturile la Zara, Pull&Bear ,Bershka sau Stradivarius. În toate poți găsi produsele în stoc, poți vizualiza noile colecții și chiar poți scana coduri de bare sau QR (asta dacă ești fizic în magazin) pentru a afla unde se află produsul pe care ți-l dorești, în cazul în care, magazinul în care ești nu are măsura ta. Funcționalitatea asta mi-a fost tare utilă de câteva ori, când am făcut o pasiune nesănătoasă (a se citi obsesie) pentru o cămașă sau un tricou. Aplicațiile astea te mai pot ajuta și să localizezi magazinele fizice, în caz că îți dorești sa probezi hainele înainte să le cumperi. Per total, niște aplicații foarte utile.

Aplicații de shopping online - Asos

4 – Asos

Sunt aproape sigur că ai mai auzit numele ăsta pâna acum, iar asta se datorează faptului că Asos au fost mereu un loc senzațional de unde să îti cumperi haine și încălțăminte (mai nou și cosmetice și cadouri). Mai mult decât atât, echipa lor de suport este fenomenala. Dar revenind la aplicație – colecții noi si reduceri, atât la branduri consacrate (Puma, Adidas, Nike), dar și la unele care încă nu au ajuns pe piața din România. Un mare plus îl reprezintă secțiunea Outlet, unde prețurile sunt adesea extrem de mici.

Dacă ți-am stârnit interesul în legătură cu Asos, trebuie să știi, totuși că produsele nu vin din România, ceea ce înseamnă că vei avea ceva timp de așteptat până să îți primești comanda.

Aplicații de shopping online - Ebay

5 – Ebay

Aplicația asta este magică – aici găsești orice, fie că vorbim de magazine din China sau Europa, haine, cosmetice, electronice sau chiar mașini. Ebay este un marketplace global, ceea ce însemnă că toată lumea vinde aici, fie că vorbim de lucruri noi sau vechi, indiferent dacă ne referim la ceasuri ieftine, sau masini de sute de mii de euro. Mi-am cumpărat de aici led-uri colorate, jocuri pentru Xbox, câteva ceasuri și la un moment dat chiar mă gândeam serios să licitez si pentru o masină.

Înainte de a plasa vreo comandă, totuși, îți recomand să verifici 2 lucruri: 1) dacă ai găsit într-adevăr cel mai mic preț, pentru că același produs va fi adesea vândut de diverși vânzători cu prețuri diferite si 2) din ce țară iți va veni comanda, întrucât comenzile din China pot dura si peste o lună, în timp ce produsele din Europa îti pot ajunge acasă si în 2-3 zile.

Aplicații de shopping online - Aliexpress

6 – Aliexpress

Dacă este fabricat în China, atunci îl vei găsi în aplicația asta. Orice produs chinezesc, fie că vorbim de îmbrăcăminte, încălțaminte, cosmetice, electronice, accesorii sau decorațiuni este ascuns pe undeva pe aici. Cred că imaginația ta este singura limită din căutările de pe Aliexpress. Trebuie să fiu sincer cu tine și să îti spun că am avut o perioada în care îmi comandam aproape zilnic vreun produs de acolo. Am cumpărat o brațară de fitness Xiaomi, una de la Nike si chiar un Jawbone, un telefon mobil Lenovo, câteva boxe wireless, un mouse, o mulțime de carcase pentru telefonul mobil, o cămașă (care s-a dovedit a fi complet diferită de cea din poze) și încă multe altele, pe care nu reusesc să mi le mai amintesc acum.

Te avertizez, totuși că livrarea durează destul de mult (uneori chiar și o lună) si ocazional va trebui să mai faci câte o vizită pe la ghișeul vamal să le explici ce ai in vreun colet reținut de ei in mod aleator și apoi să plătești și taxe vamale pentru produsul respectiv, dacă este cazul (produsele cu valoare mică sunt scutite de taxe).

Aplicații de shopping online - Wish

7 – Wish

Aplicația Wish este sora mai mică a lui Aliexpress – produsele vin tot din China, numai că în general aici găsești lucrurile mai ieftine și adesea chiar gratis, pentru care trebuie să plătești doar transportul. Interfața este destul de prietenoasă cât să te convingă ușor să tot dai click-uri pe produse până realizezi că ți-ai golit jumătate de card, în timp ce tu așteptai autobuzul în stație așa că ai mare grijă de bugetul maxim pe care îl poți aloca pentru Wish.

În ceea ce privește comenzile, se aplică aceleasi reguli ca in cazul Aliexpress – timp lung de asteptare, posibile taxe vamale.

Sper ca această listă de aplicații să îți fie utila și în caz că îți comanzi ceva, spune-ne și nouă ce. Iar dacă mai știi și alte aplicații cool de shopping, dă-ne și nouă de veste.

Iar între timp nu uita: Shop.Share.Repeat.

 

Sursa foto: pexels.com

Sursa foto articol: play.google.com, itunes.apple.com, wish.com

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosește acest formular pentru a ne trimite un mesaj.

Răspundem în cel mai scurt timp.

Se trimit datele

Conectați-vă cu datele de autentificare

Ați uitat datele dvs.?