Vacanță, plajă și ofertă – un mix foarte bun
Nu pot să îți spun încă “hai în vacanţă!” pentru că mai e ceva până atunci. Dar poți să te gândești la destinație, să cumperi cele necesare şi să îți drămuiești ”finanțele” până atunci.
Încercăm să te ajutăm noi cu câteva oferte care ne-au făcut cu ochiul și îți sugerăm destinații turistice care cu siguranță te-ar interesa și pe tine.
Pentru cei care s-au obișnuit cu Bulgaria, sau merg pentru prima oara, o locație foarte bună ar fi Albena. Am găsit un pachet la 31 de euro de persoana, la hotel de 3 stele. Ofertă valabilă prin Karpaten.
Dacă preferi o destinație mai exotica, în afara Europei, atunci poate te interesează Tunisia. Oferta este, evident, de 7 nopţi, cu biletele de avion incluse, pachetul fiind la preţul de 434 de euro la un hotel de 4 stele, aproape de plajă dar şi de centrul oraşului Hammamet. Ofertă valabilă la agenția Paralela 45.
Sau poate preferi Cipru, o altă destinație de poveste. Aici, oferta este pentru Larnaca, pentru 3 nopţi şi la un hotel de 5 stele; preţul de 439 de euro de persoană. Oferta este valabilă la agenția Vola.
Dacă Grecia este alegerea ta, o ofertă ok ar fi pe insula Creta, cu un pachet pentru 7 nopţi, bilet de avion inclus, şi cazare la un hotel de 3 stele, la un preţ de la 459 euro de persoană. Ofertă valabilă la agenția Europa Travel.
Hai să zicem că nu îţi prieşte prea mult Grecia şi vrei în…Spania! Schimbi puţin decorul cu ceva un pic mai exotic și pui ochii pe un pachet de 7 nopţi în Tenerife, la un hotel de 4 stele. Îţi va scoate din buzunar nici mai mult nici mai puţin de 495 euro. Ofertă valabilă la Christian Tour.
Rămâne la alegerea ta unde vrei, dar oriunde te duci însă, tot la plajă ajungi aşa că ai grijă să nu te prăjeşti vara asta și nu uita, Shop. Share. Repeat.
Sursa imagini: https://www.pexels.com