cum faci cumparaturi epidemie coronavirus

Apariția Coronavirusului a transformat o activitate banală precum mersul la cumpărături într-o adevărată provocare care necesită pregătiri și trebuie realizată cu multă grijă, pentru a evita infectarea cu acest virus.

Citește acest material și descoperă care sunt sugestiile noastre despre ce trebuie să faci înainte de a merge la cumpărături, în timp ce te afli în magazin și când ajungi acasă, astfel încât să reduci la minimum pericolul de a te îmbolnăvi de COVID-19.

Cum îți faci cumpărăturile în siguranță în contextul Coronavirus?

Pentru a ne asigura că iei toate măsurile de precauție atunci când îți faci aprovizionarea cu alimente și bunuri necesare, ți-am pregătit o listă cu sfaturi pe care sperăm să le iei în considerare:

1. Ia toate măsurile de siguranță când mergi la supermarket

Unul dintre motivele pentru care poți ieși din casă în această perioadă este acela de a face cumpărături care acoperă necesitățile de bază. 

Pentru că pe drum și mai ales în magazinul alimentar riști să te afli în apropierea unor persoane infectate cu Coronavirus, este necesar să îți iei următoarele măsuri de precauție:

  • Pregătește o listă cu produsele pe care vrei sa le cumperi pentru a scurta timpul petrecut în magazin;
  • Mergi singur la cumpărături. Nu te duce însoțit de persoane cu care locuiești pentru că, pe lângă aglomerarea inutilă a magazinului, riscați să creșteți riscul de infectare în locuința voastră;
  • Încearcă să mergi la cumpărături la ore în care supermarketurile nu sunt foarte aglomerate. Evită orele de vârf și intervalul orar dedicat bătrânilor (11:00 – 13:00);
  • Poartă mască de protecție atât pentru a te proteja pe tine, cât și pe cei din jur. Persoanele infectate care nu prezintă încă simptome pot fi contagioase;
  • Asigură-te că ai la tine gel dezinfectant sau șervețele antibacteriene și mănuși de unică folosință.
  • Nu îți atinge fața și nu utiliza telefonul mobil cât timp te afli la cumpărături.
  • Păstrează distanța minimă de 1.5 m față de celelalte persoane care se află în magazin pentru a evita răspândirea virusului.
  • Plătește pe cât posibil cu cardul sau cu telefonul, pentru că virusul se poate transmite foarte ușor prin intermediul bancnotelor și monedelor, acestea fiind atinse de o mulțime de oameni;
  • Atunci când ajungi acasă lasă-ți pantofii lângă ușă și schimbă-te de hainele cu care ai fost afară. Spală-te bine pe mâini cu apă și săpun, după care dezinfectează produsele cumparate.

spalat pe maini

2. Achiziționează doar alimentele necesare. Nu cumpăra in exces.

E normal să te îngrijoreze posibilitatea de a rămâne fără alimente atunci cand te afli în autoizolare și din acest motiv să vrei să faci cât mai multe cumpărături deodată. Totuși, gândește-te că atunci când cumperi mai multe alimente decât ai nevoie, poți cauza lipsuri pentru alte persoane care au la fel de multă nevoie de alimente. 

În plus, dacă cumperi alimente în exces, nu le vei putea consuma în timp util, multe se vor strica și vei fi nevoit să le arunci, creând astfel pierderi inutile.

Magazinele alimentare nu vor rămâne fără stocuri, așa că poți să continui să îți faci cumpărăturile în ritm firesc, achiziționând cantități normale. Dacă fiecare dintre noi cumpără atât cât are nevoie, stocurile de marfă vor fi suficiente și nimeni nu va avea neajunsuri.

3. Folosește aplicații sau servicii de cumpărături cu livrare acasă

Cu cât sunt mai puțini oameni pe străzi, cu atât scade ritmul de răspândire a Coronavirusului. Și tu poți contribui la acest lucru, reducând numărul de ieșiri din casă la minimum. În ceea ce privește cumpărăturile, poți face acest lucru alegând să folosești aplicații sau servicii de cumpărături cu livrare acasă. Simplu și rapid: alegi produsele dorite, plasezi o comandă și produsele îți sunt livrate la ușă.

Poți afla care sunt cele mai utilizate aplicații pentru livrare de alimente/mâncare gătită citind articolul nostru despre cele mai utile aplicații pe timp de autoizolare.

Cum dezinfectezi produsele cumpărate?

Este recomandat să dezinfectezi plasele și cumpărăturile atunci când ajungi acasă. Șterge ambalajele produselor cu spirt, gel antibacterian sau șervețele antibacteriene înainte de a le folosi sau a le depozita.

Conform Platformei Naționale de Pregătire pentru Situații de Urgență, legumele și fructele NU se curăță folosind substanțe. Spală-le foarte bine, sub jet de apă. Dacă îți dorești o curățare în profunzime, poți folosi o perie pentru curățat legume.

O altă recomandare venită de la specialiști în domeniul igienei este sa depozitezi produsele alimentare timp de 72 de ore înainte de a le folosi pentru a evita contaminarea cu Coronavirus. Poți citi mai multe aici

Nu uita că cel mai important este să te speli bine pe mâini cu apă și săpun înainte de a prepara și a servi mâncarea.

Care sunt categoriile prioritare de produse în această perioada?

Așa cum am menționat mai sus, cel mai bine e să mergi la cumpărături cu o listă pregătită, ca să reduci timpul petrecut în magazin și să te asiguri că nu cumperi mai mult decât ai nevoie. Pentru a face acest lucru, ia o foaie și un creion sau telefonul, și treci prin toate categoriile de produse necesare pe care ți le-am pregătit mai jos:

Produse alimentare

Îți recomandăm ca înainte să faci lista de cumpărături, să schițezi un meniu pentru o săptămână și să vezi care sunt ingredientele ce îți lipsesc. Trece-le pe listă, după care mai aruncă o privire și gândește-te dacă mai dorești să cumperi și alte produse de tip alimentar. Atunci când gândești meniul și lista de cumpărături, asigură-te că incluzi toate alimentele necesare pentru o dietă variatî, care îți oferă toți nutrienții de care ai nevoie.

produse alimentare coronavirus

Produse de curățenie

În această perioadă este cu atât mai important să păstrăm curățenia în locuință și să igienizăm suprafețele pe care le folosim. Verifică dulapul cu produse de curățenie de fiecare dată când mergi la cumpărături și asigură-te că ai soluții de curățenie pentru toate suprafețele din casă, precum și accesorii (bureți, lavete, etc.) și detergenți pentru haine.

Produse de îngrijire personală

Igiena personală este la fel de importantă precum curățenia locuinței. Trebuie să ai mereu în casă produse pentru igiena orală, precum și produse de îngrijire pentru corp, păr și ten. 

Produse pentru animalele de companie

Dacă ai un prieten necuvântător, lista ta de cumpărături trebuie să includă și produse pentru necesare pentru nevoile lui. Indiferent de specie, animalele de companie au nevoie de produse din două mari categorii: hrană și produse de curățare și îngrijire (șampon, nisip, covorașe absorbante etc.).

Dacă animăluțul tău are multă energie și chef de joacă, nu uita să treci și pe la raionul de accesorii pentru animale, de unde poți achiziționa jucării, precum și alte lucruri de care animalul tău ar putea avea nevoie.

Cumpărături opționale

Prin cumpărături opționale ne referim la toate produsele care nu intră în categoriile menționate mai sus (cum ar fi haine, încălțăminte, accesorii, electronice și electrocasnice, etc.). În această perioadă, poți cumpăra aceste produse exclusiv online, pentru că majoritatea magazinelor fizice sunt închise.

Este sigur să comanzi online în timpul epidemiei de Coronavirus?

comanda curier coronavirus

Probabil că și tu ți-ai pus această întrebare sau ești pur și simplu reticent în ceea ce privește cumpărăturile online în contextul cauzat de Coronavirus. Stai fără griji pentru că în această perioadă cumpărăturile online sunt mai sigure decât mersul în magazine, iar distribuitorii de produse și firmele de curierat iau toate măsurile de siguranță pentru a evita răspândirea virusului. Curierii poartă măști și mănuși și pot chiar să îți lase coletul în fața ușii, pentru a evita o interacțiune socială.

Totuși, având în vedere că epidemia de Coronavirus va fi urmată de o criză economică globală, te sfătuim să fii mai chibzuit cu veniturile tale și să achiziționezi doar lucruri care îți sunt cu adevărat necesare. Iată câteva ponturi pentru a face acest lucru:

  • Înainte de a achiziționa un produs, întreabă-te dacă îți este cu adevărat necesar sau dacă te poți lipsi de el;
  • Nu face cumpărături din impuls. Un truc care te poate ajuta este să salvezi un produs în coș și să revii peste câteva zile sau o săptămâna. Cumpără-l doar dacă încă ți-l dorești;
  • Stai departe de reduceri, care te pot face să achiziționezi un produs doar pentru că are un preț mic, și nu pentru că îl vrei;
  • Evită să cumperi produse pe care nu le poți folosi în această perioadă;
  • Fă o listă dedicată cumpărăturilor opționale ca să vezi cât cheltuiești, raportat la bugetul tău.

Sper că după ce ai citit acest articol, ieșirile tale la cumpărături pe timp de autoizolare se vor desfășura cu riscuri minime de a te infecta cu Coronavirus și că îți va fi mai ușor să gestionezi cumpărăturile, atât în ce privește lista de produse pe care vrei să le achiziționezi, cât și în ce privește decizia de a cumpăra anumite produse care nu îți sunt absolut necesare. Ai grijă de sănătatea ta și a celor din jur când mergi la cumpărături și nu numai.

Sursă imagini: pexels.com

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosește acest formular pentru a ne trimite un mesaj.

Răspundem în cel mai scurt timp.

Se trimit datele

Conectați-vă cu datele de autentificare

Ați uitat datele dvs.?