Event-urile de sezon încep cât curând în Bucureşti. Tu unde mergi?
Locuind în Bucureşti, ai parte de o mulţime de evenimente culturale, concerte, piese de teatru şi tot aşa. Dar ce alegi? Şi mai ales când? Dacă acel concert despre care ai aflat de curând de la un coleg de lucru este în acelaşi weekend în care pleci din oraş? Situaţiile întâlnite pot fi nenumărate, iar sentimentul că ai pierdut ceva memorabil nu este prea departe în urmă. Wolfpick a căutat pentru tine event-urile din această perioadă, pentru că tu să fii informat din timp!
Stand-up comedy
Iubitorii stand-up-ului au ocazia în această lună să participe la o mulţime de show-uri, unde preferaţii lor vor da totul pentru momente de umor memorabile.
Pe 21 februarie nu vei avea linişte, deoarece Nae Nicolae, Cristian Manolescu & Cristi Priza întrețin veselia cu un show superb la Restaurant Cabana de pe Aleea Tomeşti nr.2. Show-ul va începe la 20:30 şi un bilet te va costa 28 lei.
Tot la Restaurant Cabana vin şi Ionuţ Rusu & Andrei Ciobanu pe 24 februarie! Show-ul va începe la ora 20:30, iar biletul te va costa 33 lei. Dacă nu ţi-ai luat încă bilet, ar fi cazul să te grăbeşti!
Trupa Obligo susţine un show de comedy improv pe 27 februarie de la ora 20:00, la Club 99. Vino să vezi adevărata comedie creată spontan de cinci meseriaşi ai teatrului de improvizaţie. Biletele costă 30 lei, iar ca localizare, Club 99 se afla pe bd. Dacia, nr. 99.
Concerte
Alternosfera lansează un nou album în cadrul unui concert pe 22 și 23 februarie la Arenele Romane (în cort încălzit). Acesta va fi cel de-al VI-lea material discografic și este prilejuit de aniversarea a 20 de ani de la înființarea trupei. Event-ul va începe la ora 20:00, iar biletele te vor costa 90 lei pentru Acces General şi 125 lei pentru Golden Circle.
Pe 25 februarie, la Sala Palatului, Mihai Mărgineanu prezintă „Zărița”, coloana muzicală a unuia dintre cele mai iubite seriale din România, „Las fierbinți”. În plus, artistul cântă în premieră piesele extrase de pe cel mai recent album al său, „Fum de tavernă”. Concertul va începe la ora 20:00, iar biletele încep de la 50 lei la Categoria 4 şi ajung până la 400 lei Categoria VIP 1.
Vița de Vie, formație ce a luat naștere în 1996 şi s-a impus pe piața de muzică rock românească ca nume reprezentative întoarce pe scenă Hard Rock Cafe cu un show electrizant ce va avea loc pe 28 februarie 2019. Concertul va începe la 21:30, iar biletele vor costa 39 lei pentru biletul fără loc (loc în picioare) respectiv 69 lei pentru bileţele cu loc în sală (la masă).
Piese teatru
O piesă de teatru deosebită, pe care o recomand, este Furtuna, după William Shakespeare. O comedie a iluziilor, feerie, un text despre putere și răzbunare, „Furtuna” este, mai presus de orice interpretare, o piesă despre puterea demiurgică a artei și imaginației. Știința lui Prospero depășește legile oamenilor, controlează natura, stăpânește duhuri și provoacă iubirea. Piesa are loc la Sala Mare a Teatrului Naţional Bucureşti, pe 28 februarie, cu începere de la ora 19:30, şi preţul unui bilet începe de 20 lei la Categoria III şi ajunge la 100 lei la bilet VIP (loja).
Un alt spectacol foarte interesant este „(D)efectul Placebo„, o piesă despre artificialul lumii în care trăim, despre singurătatea provocată de comunicarea în exces, despre omenescul din noi şi pericolul tehnologizării. Despre lucrurile pe care le-am uitat sau le-am înlocuit cu tehnologia, despre frică de a ne întoarce la viaţa reală… pentru că a devenit mai satisfăcătoare cea virtuală. Piesa este pe data de 5 martie şi începe la ora 20:00. Preţul unui bilet este de 40 lei pentru adulţi şi 16 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari.
Pe data de 6 martie, începând cu ora 20:00, TNB te aşteaptă la piesa „Luminiţă, de la capătul tunelului” . Este o comedie amară despre cinismul politic și moftangii vremurilor noastre, despre iubirea dată în schimbul carnetului de partid, despre infidelități validate de sondaje și despre mentalități corupte. Preţurile sunt de 20 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari şi 40 lei biletul întreg.
Festivaluri
Miercuri, 27 februarie, cei mai valoroşi creatori de conţinut, cei mai puternici jucători din online şi cea mai intensă dezbatere despre influenceri, te aşteaptă la cel mai important eveniment de social media al anului: Social Media Summit 2019. Locaţia unde va avea loc evenimentul este noua sală Dalles de pe bulevardul Nicolae Bălcescu nr.18. Preţul unui bilet la acest event este de 500 lei.
Cea de-a cincea ediţie a „Psychosounds Metal Ladies Night” va avea loc pe data de 2 martie, cu începere de la ora 20:30. Va fi o seară specială dedicată doamnelor şi domnişoarelor, trupele participante având cel puţin o prezenţă feminină în componentă. Event-ul va avea loc la Club Fabrica, pe strada 11 iunie nr.50. Biletul costă 25 lei.
SoundArt Festival, evenimentul dedicat stilurilor progressive și stoner rock/metal, revine cu cea de-a treia ediție în perioada 8-10 martie 2019 în Club Quantic. Primele trupe care și-au confirmat prezența sunt Riverside, Sunnata, Perihelion și Weedpecker. Planet of Zeus, Viper Soup Complex și Purple Caravan intră în line-up cu al doilea val de confirmări. Lista nu se încheie aici. Preţul unui abonament este de 150 lei, iar pentru restul zilelor preţurile sunt 35 lei pentru Ziua 1, 55 lei pentru Ziua 2 şi 70 lei pentru Ziua 3.
Bonus: cursuri şi ateliere care să te scoată din rutină
Pentru adulţi, o activitate recomandată pentru relaxare, dar şi pentru dezvoltarea creativităţii, este pictura. Un curs de pictură pentru adulţi are loc în perioada 12-26 februarie, iar cursurile încep de la ora 19:30. Vor avea loc 4 şedinţe pe lună, fiecare şedinţă cu durata de 1 ora jumătate, iar preţul pe lună este de 250 lei. Adresa este pe strada Tunari nr.5.
Art&Hobby Studio te invită începând cu data de 23 februarie la un curs de design vestimentar pentru începători. Cursul începe la ora 19 în fiecare zi de miercuri, iar preţul pentru cele 6 şedinţe este de 400 lei, preţ care include şi materialele necesare. Adresa este Strada Occidentului nr.33.
Tot Art&Hobby Studio organizează atelier de mărtişoare : pictura pe lemn pentru pasionaţii de mărtişoare handmade. Event-ul are loc pe 27 februarie, iar preţul unui bilet este de 65 lei.
Acestea sunt doar câteva dintre sutele de event-uri ce au loc zilnic în Bucureşti. Tu decizi unde mergi, Wolfpick doreşte să te informeze din timp, pentru a te pregăti de ceea ce urmează. Îţi urez distracţie plăcută şi Shop. Share. Repeat.
Disclaimer:
Ne dorim să vă supunem mereu atenției cele mai avantajoase oferte din online și nu numai, dar în funcție de data la care citești acest articol, reducerile și prețurile finale semnalate pot suferi modificări la furnizorii enumerați. De asemenea, și articolele menționate pot fi scoase din vânzare. De aceea, te rugăm să fii atent înainte să cumperi, iar dacă vrei să te ajutăm să găsești oferte similare sau poate chiar mai bune, lasă-ne un mesaj pe pagina de facebook a lui wolfpick sau un e-mail la [email protected].
Sursă imagine reprezentativă: freepik.com
Sursă foto articol: vinsieu.ro, iabilet.ro, infomusic.ro, tnb.ro