Hai într-o vacanță de neuitat în acest sezon, marca wolfpick!

Odată cu scăderea temperaturilor, spiritul sărbătorilor de iarnă pune stăpânire pe noi. Te-ai gândit unde ai să petreci Crăciunul şi Revelionul anul acesta? În cazul în care vrei să pleci din ţară, ai foarte multe opţiuni, pornind de la circuite europene, până la vacanţe în staţiuni de ski sau, de ce nu, în Laponia, casa lui Moş Crăciun.

Astăzi îţi propun o mică listă cu ofertele de vacanţă pentru sărbătorile care se apropie.

Ce zici de un Revelion în Grecia? Dacă eşti genul de persoană care îşi doreşte să viziteze mai multe locuri și care profită din plin de vacanţa aleasă, ai posibilitatea de a profita de acest circuit. Astfel, de Revelion, porneşti din Bucureşti, ajungi în Paralia Katerini, iar în final ajungi la Muntele Olimp, cu un preţ de 179 euro/persoană. Preţul include: transport cu autocar licenţiat, cazare 4 nopţi în staţiunea Paralia Katerini la hotel de 2*, mic dejun, conform programului, vizită la Rila, vizită la Salonic, însoţitor de grup. Un alt circuit vizează Istanbulul, incluzând şi o croazieră pe Bosfor. Tariful este de 199 euro/persoană şi include: transport cu autocar licenţiat, 4 nopţi cazare cu mic dejun în Istanbul la hotel  de 3*, ghid român.

Belgia merită vizitată măcar o dată, pentru că are multe frumuseţi de oferit. Acest sejur îţi oferă posibilitatea de a te bucura de oraşul Brugge timp de 3 nopţi. Preţul pentru perioadele 24-27 decembrie şi 31 decembrie-3 ianurie este de 290 euro/persoană. Aşa că poţi alege să îţi petreci fie Crăciunul, fie Revelionul aici. Italia este la fel de ofertantă şi tu te poţi caza la hotelul Negritella in Val Di Fiemme. Cel mai mic preţ este de 256,1 euro, după o mică reducere de la 264 euro pentru 2 adulţi, timp de 3 nopţi, în cameră dublă standard.

 

Menţionez din nou Grecia, de data aceasta cu o altă ofertă. Este vorba despre un sejur în Atena, la hotelul Aristoteles, pentru 3 nopţi. Tariful pentru perioada 23- 27 decembrie este de 195 euro/persoană, iar pentru 31 decembrie- 1 ianuarie este de 220 euro/persoană. În Cipru poţi ajunge cu 529 euro/persoană, la hotelul Amogros Boutique, într-un sejur de 7 nopţi. Pachetul include: 7 nopţi cazare, masă, bilete avion dus/întors, taxe aeroport, transfer aeroport – hotel – aeroport, asistenta turistică.

Ajungem şi în Laponia, Finlanda, locul în care chiar ai vrea să îţi petreci Crăciunul, pentru că poate, poate, fiind mai aproape de Moş Crăciun, darurile vor fi mai mari şi le vei primi mai rapid. La hotelul Hullu Poro ai un sejur de 3 nopţi pentru 2 persoane la preţul de 419,5 lei în perioada 23-26 decembrie. Şi Austria te primeşte cu braţele deschise la hotelul Hubertus în Mallnitz Gheţar Molltal, printr-o ofertă pentru care plăteşti 261,5 euro pentru 2 persoane, timp de 3 nopţi. Preţul a fost micşorat după o reducere de la 275 euro.

Este o adevărată plăcere să îţi petreci sărbătorile de iarnă într-un loc potrivit dorințelor tale, iar o ieșire din țară te poate ajuta să uiți de cotidian și sa dai un refresh pentru anul care bate la ușă. Tu unde alegi să mergi de Crăciun şi Revelion? Spune-ne şi nouă şi Shop. Share. Repeat. 

 

Disclaimer: Ne dorim să vă supunem mereu atenției cele mai avantajoase oferte din online și nu numai, dar în funcție de data la care citești acest articol, reducerile și prețurile finale semnalate pot suferi modificări la furnizorii enumerați. De asemenea, și articolele menționate pot fi scoase din vânzare. De aceea, te rugăm să fii atent înainte să cumperi, iar dacă vrei să te ajutăm să găsești oferte similare sau poate chiar mai bune, lasă-ne un mesaj pe pagina de facebook a lui wolfpick sau un e-mail la [email protected].  

Sursă imagine reprezentativă: Crosswalk.com

Sursă foto articol: europatravel.ro, infoturism.ro, directbooking.ro

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosește acest formular pentru a ne trimite un mesaj.

Răspundem în cel mai scurt timp.

Se trimit datele

Conectați-vă cu datele de autentificare

Ați uitat datele dvs.?